Mănușile rezistente la tăieturi sunt ultima măsură de control al riscului pentru protejarea mâinilor. Cele mai frecvente industrii sunt cele care se ocupă cu sacrificarea animalelor, tăierea cărnii congelate, mutarea sticlei și manipularea produselor metalice.
Clasificarea mănușilor rezistente la tăieturi
Standardul anti-tăiere mai comun este BS EU EN 388 britanic (echivalent cu standardul australian / Noua Zeelandă AS / NZS 2161.3). Specificațiile acoperă 4 riscuri mecanice, și anume anti-uzură, anti-tăiere, anti-rupere și anti-înjunghiere. Mănușile care îndeplinesc specificațiile trebuie să fie marcate cu un logo de scut cu o imagine de fier de ciocan&# 39, iar nivelul de protecție trebuie să fie exprimat de la 1 la 4, iar rezistența la tăiere poate atinge cel mai înalt nivel 5 (a se vedea tabelul 1). Uneori" x" și" 0" vor fi, de asemenea, utilizate, indicând faptul că acestea nu sunt aplicabile și ratingul este mai mic decât" 1" respectiv. Mănușile trebuie, de asemenea, să îndeplinească cerințele generale, confortul și eficiența, procedurile de testare și etichetarea și informațiile conținute în standardul BS EN 420, cum ar fi penetrarea apei și cantitatea de crom hexavalent eliberat din mănușile din piele.
În timpul testului anti-tăiere, luați un eșantion în palma mănușii, tăiați-l înainte și înapoi cu un tăietor rotativ din oțel tungsten și înregistrați numărul de rotații necesare pentru tăierea eșantionului pentru a compara rezultatele probelor standard de bumbac care sunt întrețesute și testate în același timp. Cu cât indicele este mai mare, cu atât este mai puternică rezistența la tăiere. Cu toate acestea, testul de rezistență la tăiere nu se aplică materialelor foarte dure.
